Educația este, și în acest an, Cenușăreasa bugetului național. Bani sunt puțini, iar împărțeala se face în baza costului standard per elev. Adică, fiecare școală primește fonduri în funcție de numărul de elevi înscriși. Nu contează ce cheltuieli sunt cu întreținerea clădirii, a terenului, că sunt poate același număr de profesori precum la „suratele” cu mai mulți elevi ș.a.m.d. Nu ai elevi, nu primești bani. Până la urmă, este și ăsta un mod de a vedea lucrurile și de a gestiona banii. În consecință, acest cost standard per elev, dar și scăderile salariale preconizate din cauza Legii salarizării unitare i-au determinat pe sindicaliștii care îi reprezintă pe profesori să amenințe cu greva generală. Ok. Și ei au dreptatea lor. În concluzie, și în acest început de an, educația stă pe un butoi cu pulbere. Cică.

Da, probabil profesorii vor face grevă. Câteva zile. Apoi, vor fi chemați la discuții și li se vor promite diverse. Sau li se va spune, mimând empatia, că atât se poate. Iar profii se vor întoarce la catedră, mai sictiriți de toate și de toți. Trebuie să mănânce, să plătească facturi. Cum sunt salariile, bine că sunt… Se vor întoarce în fața copiilor noștri, să le predea despre viață, în general. Dezamăgiți, epuizați și cu gândul că sunt batjocoriți de toată lumea. Ce cunoscut îmi pare scenariul acesta…oare pentru că îl tot vedem de câțiva ani, indiferent de cine a fost la conducerea țării?!

Ok. Hai să spun și cum văd eu lucrurile. Au trecut vreo 13 ani de când nu am mai pășit într-o școală în calitate de învățăcel. Din anii de școală, îmi amintesc că nu conta cum arătau băncile. Erau vechi și îți agățai hainele în ele, dacă nu erai atent. Așa, și?

Nu conta nici că nu aveam perdele la geamuri – în clasa a IX-a părinții ne-au lăsat pe noi să gestionăm singuri partea cu perdelele și fața de catedră, așa că, din banii strânși, au fost cumpărate niște perdele de bucătărie, din acelea de jumătate de metru lățime, ce să acoperi cu ele?! Nici manualele nu mi le amintesc prea bine. Erau mâzgălite de generațiile dinaintea noastră, dar nici asta nu ne deranja…

Îmi amintesc, însă, ca și cum a fost ieri, de orele de fizică din gimnaziu. Frecare, viteză, masă și alte asemenea erau o totală nebuloasă pentru mine. La fel sunt și astăzi. Dar când intram în laboratorul de fizică și apărea profu de fizică, Gabriel Forțu, înțepeneam. Regulamentar, cu mâinile la spate. Iar dacă luam un 7 la el, pfaaa… mă simțeam de parcă l-am apucat pe Dumnezeu de picior! Profu Forțu nu a mai apucat să se bucure de pensie, s-a consumat prea mult și a plecat dintre noi…

Liceul Teoretic Grigore Moisil Tulcea

Cu mare drag îmi amintesc de profesoara de istorie din liceu, Ana Butuc. Astăzi, este director adjunct al Liceului Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea. Când ne preda nouă, era și ea începătoare în liceul respectiv. O mână de om. Micuță, slăbuță și blândă. Ai fi zis că noi, liceeni, puțin teribiliști, puțin gălăgioși, puțin cu capul în nori, o vom mânca de vie. Calmă, mereu cu zâmbetul pe buze și povestindu-ne istoria, nu citind-o din manual, ne-a cucerit. Se plimba liniștită printre bănci și povestea. Și povestea. Iar 30 de elevi o ascultau în liniște…

Am suferit alături de profesoara de fizică din liceu, Anișoara Ivanov, când a fost implicată într-un accident și nu a mai putut să se întoarcă la catedră pentru câteva luni.

Am admirat verticalitatea și corectitudinea profesoarei de latină, Tanța Partnoi, și mi-am spus mereu că, dacă voi ajunge vreodată la catedră, aș vrea să fiu precum ea.

Am râs și am dansat în discotecă cu profa de stenodactilografie, pe atunci o puștoaică de vreo 22 – 23 de ani, nici nu îmi mai amintesc cum o chema. Pentru ca după câteva zile, când a văzut că elevii ei și-o luaseră în cap la ore, să ne pună tuturor 2 în catalog. „Distracția este distracție, școala e școală. Nu le amestecați!”. Ne-a calmat.

Și mulți alții…

Astăzi, cei din minister își bat capul cu ce fel de manuale să pună pe bănci. Pe băncile acelea moderne, pentru care li se cer bani părinților. Își bat capul cu data la care să înceapă anul școlar și câte vacanțe să aibă. Dar ei, profesorii? Cu ei cine își bate capul? Ei, cei care marchează o etapă importantă din dezvoltarea unui om. Prin temperamentul lor, prin cuvintele pe care le rostesc dincolo de lecția pe care o predau. Până la urmă, nu într-un manual, în forma sau culoarea băncii sau a scaunelor ori în câte zile are o vacanță intersemestrială constă educația. Pe „Domnu Trandafir” îl pierd printre nimicuri și apoi ne întrebăm de ce sunt atâți de „Goe” printre tinerii de astăzi!

********

Zilele trecute, citeam comentariile la o postare de pe net. Îndemnul celui care a inițiat postarea, „Zi o replică a unui profesor care te-a marcat!” a generat mii de răspunsuri. Mulți dintre cei care au reacționat, tineri. Ce își amintesc ei, m-a întristat:

– In sala de fizica la et 2, proful de fizica l-a surprins pe un coleg vorbind in timpul testului si i-a zis: “Te arunc de la etaj si te pun sa-ti calculezi forta de frecare cu aerul pana la etajul 1″

– Profu de practica ” – Una ca tine se naste la 1000 de ani si aia cand o sa se nasca o sa se nasca moarta

– Profu de mate :)). ,, Orice vi se spune nimic ! Vezi ca-ti dau una de nu te vezi acuma ! Razi ca un animal tot timpul. Esti senil probabil….redus mintal ! Si acum dam factor comun pe 6 da-l dracului de factor comun. Sunteti de pe alta planeta :)))…sau profa de bio. Ce-ai baiete, esti schizofrenic ?

– Esti prost sau te prefaci?!”

– ,,Iti dau una de ajungi la Gheboasa si o iei si pe domnisoara Adam cu tine”!

– Profu’ de muzica, aduce o boxă în timpul orei și avem un coleg idioți se scoală din banca și începe a dansa. După profu’ de duce langa el și zice,, Bă sa moară mama de nu îți dau una și te arunc din clasă,

– Un coleg stătea în picioare, în timpul orei, iar proful îl întreabă (după ce i-a spus de mai multe ori sa ia loc) : Ba! nu ai scaun? Du-te ba la doctor!!

Cred că exemplele sunt edificatoare. Multă violență verbală. Prea multă…

Articole asemănătoare

Povestea Iordanei. Sau cum să distrugi viața unui ... Era agitată și neîndemânatică. S-a așezat pe scaunul din fața mea și fără să apuc să zic prea multe, mi-a spus că nu vrea să apară nimic în ziar. Mărt...
Ți-aș săruta inocența… Te privesc cum dormi. E atâta liniște pe chipul tău. Până și timpul pare că s-a oprit în loc, să nu-ți disturbe seninătatea. Lumea-i agitată dincolo d...
Bunica și poveștile. Magia copilăriei El stă turcește în vârful patului și răsfoiește o carte. Se oprește din când în când și arată cu degețelul câte un animal. „Co-co-co” – mai mult ghice...