„Abia aștept să mai crească puțin să ne jucăm x joc”, „abia aștept să înceapă să vorbească să ne înțelegem altfel”, „Abia aștept…” – le tot aud în jurul meu, ba de la unul, ba de la altul, referitor la copii. Toate acțiunile sunt proiectate pentru viitor, mai mult sau mai puțin îndepărtat, de parcă prichindelului de acum, din prezent, i-ar lipsi ceva.

Recunosc, am gândit și am spus și eu acest „abia aștept”. Abia așteptam să treacă primele luni, aveam impresia că sunt cele mai grele, cu nopțile nedormite, cu oboseala și temerile de proaspătă mămică. La un moment dat, însă, R. avea în jur de un an, mi-am dat seama: unde mă grăbesc? De ce „abia aștept” să treacă timpul? Pentru că acum este o vârstă dificilă? Ha, și ce, cu un adolescent este mai ușor? Sau pentru copilul deja adult îți faci mai puține griji?

Îmi spun mie, atunci când îl privesc cum se străduiește, cu mănuțele lui mici și privirea încruntată, să introducă un cub pe orificiul potrivit, că momentele acestea nu se mai întorc. Îl privesc și vreau peste ani să îmi amintesc tot. Inclusiv cum se strâmbă când plânge pentru că nu ajunge la dulapul unde sunt biscuiții. Sau cum se trântește pe jos, pe trotuar, când îi spun că nu se poate să intrăm în vreun magazin – când va fi adolescent și îmi va scoate peri albi cine știe cu ce, îmi voi aminte că cele mai grele momente mi se păreau cele în care se trântea pe jos, pe stradă!

Sunt atât de muuulte clipe minunate, pe care vreau să le trăiesc pe de-a-ntregul, nu gândindu-mă că „mai târziu va fi și mai bine”. Momentele când ne fugărim prin casă, el cu ursulețul, girafa și păturica în brațe, de care se împiedică mereu! Sau când încearcă să sufle în candela din biserică, să o stingă. Ori când îi spun că trebui să îi schimb bluzița și el înțelege că este rost de joacă și mă face să îl fugăresc în jurul patului! Eh, ce mai contează că deja suntem în întârziere, oricum niciodată nu ajugem la timp, nici el la grădiniță, nici eu la serviciu! Așa că de ce să „abia aștept” ceva din viitor în loc să mă bucur de prezent? A, da, poate doar „abia aștept să termin programul de la serviciu să ne jucăăăm!”.

 

Articole asemănătoare

Sufletele în halate albe. Și pe ei îi doare…... Numai cine nu muncește, nu greșește! Vorbele acestea îmi vin în minte de fiecare dată când aflu de o situație în care doctorii ... nu își fac treaba a...
Ți-aș săruta inocența… Te privesc cum dormi. E atâta liniște pe chipul tău. Până și timpul pare că s-a oprit în loc, să nu-ți disturbe seninătatea. Lumea-i agitată dincolo d...
Bunica și poveștile. Magia copilăriei El stă turcește în vârful patului și răsfoiește o carte. Se oprește din când în când și arată cu degețelul câte un animal. „Co-co-co” – mai mult ghice...