Și acest articol va fi despre mâncare. Am făcut o obsesie, nu? Păi, cred și eu! Alimentația celui mic este foarte importantă! Ce să spun și eu acum. Dar de data aceasta nu voi scrie despre mofturile sau plăcerile lui, ci despre… priceperea mea în a arde mâncarea!

Domnule, îmi vine greu să cred că sunt singura proaspătă mămică anti-talent în bucătarie! Așa că, mă întreb, cum se descurcă celelalte mămici?! Pentru că eu sunt dezastru. Nu spun că nu știu să încropesc o ciorbă sau să învârt sarmale. Da, ok, mă descurc să tai legumele fără să-mi tai unghiile sau alte părți ale corpului, iar la final iese ceva comestibil. Ba chiar ceva bun, dacă e să o cred pe cumnata mea adolescentă – mda, bine, oare ce o vrea de la mine de mă laudă?!

Dar sunt expertă în a uita mâncarea pe foc! Mă iau cu una, cu alta, cu copilul care trage de mine să-i fac baloane de săpun – noua lui pasiune – cu rufele care trebuie scoase din mașina de spălat, cu clickurile de la jocul online – trebuie și din astea, nu mă judecați – și uit de cratița de pe aragaz. Îmi aduc aminte de ea abia după ce „parfumul” de arsură se simte pregnant în toată casa. Ba chiar, odată, mă întrebam ce o găti vecina de miroase așa?! Dar nici nu m-am mișcat de lângă cuburile lui fii-miu.

Rezultatul este că aproape toată cratițele mele sunt negre. E, tot e bine, au mai scăpat câteva. În plus, și mama și soacră-mea au tot o treabă, când vin pe la noi, să scoată fața cratițelor mele. Apoi, R. nu s-a plâns până acum de gustul preparatelor mele culinare. Poate pentru că încă nu vorbește…

În concepția mea, mamele sunt experți culinari. Are prietena mea o vorbă, atunci când suntem în vizită la părinții vreunuia dintre noi: „E făcută de o mamă!”, referindu-se la mâncare. Ei, asta trebuie să se spună despre ce pune pe masă o mamă! Nu știu cum fac ele, mamele noastre, ce combinații chimice secrete cunosc, dar mâncarea lor e ambrozie. Eu cred că trebuie să găsesc niște cursuri de gătit să ajung la performanța asta…