Centru medical modern din Constanța. Investigații cardiologice complexe și prețuri pe măsură. Adică piperate bine de tot. Dar nu mă surprinde. Nu am avut vreun șoc nici când, la telefon, recepționera mi-a spus o sumă exorbitantă pentru investigația pe care o solicitam, subliniind că e la ofertă, la jumătate de preț. Sănătatea costă. Ustură buzunarele și deznădăjduiește sufletele.

După ce am străbătut culoarele triste, cu aer ponosit și murdar, ale celui mai mare spital de stat din județul nostru, ajungem în fața clinicii moderne. Prin pereții de sticlă se vede o altă lume.

– Aici au renovat?, mă întreabă ruda pe care o însoțeam pentru procedura medicală.

– Nu, aici e privat, îi spun zâmbind amar. Statul nu a avut bani pentru a investi în proceduri atât de complexe…

La recepție ne întâmpină o tipă drăguță, amabilă și dornică să ajute. Dar se vede că e de-a noastră, educată în stilul merge-și-așa al românilor, căci i s-a părut firesc să mestece non stop o gumă de mestecat. Mai că nu făcea balonașe, iar mie mai că îmi venea să-i fac precum copiilor, să întind mâna și să-i spun: „Scuipă! Nu e frumos!”. Dar, se trece cu vederea, căci după cum am spus, a fost deosebit de drăguță.

Nici bine nu ne așezăm, iar ușa se deschide din nou. Intră un cuplu la vârsta a treia. El stingher, se vede că se recuperează după o lungă suferință. Soția, vădit îngrijorată. Aude că ruda mea este la centrul medical pentru aceeași investigație precum soțul, așa că, dornică să ajute, intră în vorbă cu mine.

– Să aveți grijă ce semnați, să nu pățiți ca noi! Soțul a avut nevoie de stenturi, a venit singur la procedură și nu a fost atent ce semnează! Ne-au cerut să plătim operația și dispozitivele în maximum trei zile, dar erau foarte mulți bani. A trebuit să ne împrumutăm! Într-un final am fost nevoiți să ne vindem casa, acum ne-am mutat într-un apartament micuț, într-o localitate lângă Constanța. Iar el tot nu este bine, încă se simte rău, nu știm dacă mai are nevoie de vreo operație sau nu!

O privesc buimacă. Ruda mea semnase deja formularul de consimțământ pentru procedură, dar ni se spusese că este doar pentru investigarea arterelor de sânge, nu și pentru montarea vreunui dispozitiv medical. Mă îndrept spre recepție și verific din nou actele, de data aceasta citind cu atenție fiecare paragraf. Nu, nu ascundeau vreo surpriză!

Mă așez din nou lângă interlocutoarea mea și îi ascult povestea mai departe. Spusă șoptit, privind mereu peste umăr, spre personalul medical, să nu o audă. În timp ce ea îmi spune despre cât de greu este cu boala soțului, o privesc. Precum ea, am văzut zeci în meseria mea de jurnalist.

Aș spune o femeie simplă, dar nu am înțeles și nu mi-a plăcut niciodată expresia asta. Cum să descrii un om ca fiind simplu? Dacă are bani, este complex, complicat, sofisticat? Și dacă nu are? Dacă are un venit normal, ca cei mai mulți dintre noi, este banal? Nu, nu am văzut o femeie simplă. Ci o mamă, o soție marcată de greutăți, îngrijorată și speriată. Nu știe dacă vor mai putea susține financiar o altă intervenție medicală. Nu știe încotro să o mai apuce, ce specialist să mai consulte, pentru ca soțul ei să fie bine. Într-un final, bărbatul este programat pentru o altă investigație.

Iese și ruda mea din cabinetul medicului, cu zâmbetul pe față. Nu are nevoie de operație, de stenturi sau alte dispozitive pe care nu le înțelege. O veste bună după o lungă perioadă de griji. Râd și o încurajez, alături de recepționera drăguță. Nu-i spun că ea încă nu trebuie să-și vândă casa pentru sănătate…