Cine a spus că pe mâini trebuie să ne spălăm doar cu apă și săpun? R. a descoperit că o poate face, la fel de bine …în castronul cu ciorbă! După cum am descris cu altă ocazie, băiatul meu este la vârsta (1 an și 4 luni) la care masa de prânz trebuie să fie acompaniată cu multă veselie, culori și sunete, cu gusturi noi și într-o prezentare cât mai atractivă, dacă se poate diferit față de ziua precedentă. Altfel…cu greu ia câteva îmbucături!

Buuun! Zis și făcut! Hai să-i dau ciorbiță. Am pus castronul pe masă, să mâncăm amândoi. Am aflat și eu că dacă mânănc și eu în același timp cu el este mai interesat de hrană. Nah, poate alte mămici au aflat de mult, eu am fost mai axată să-l fac să mânănce, nici prin gând nu-mi trecea să stăm amândoi la masă în același timp. Dar să revin. Pun castronul pe masă, el se urcă pe canapea, mie îmi sună telefonul. E soțul și nici nu se pune problema să nu răspund. Este departe, vorbim la câteva zile, când are semnal. Așa că răspund și în același timp încerc să-i hrănesc puiul.

Puiuț căruia i s-a părut foarte interesant castronul verde în care era mâncarea. Așa că, și l-a tras în față și și-a băgat mănuțele în el. Și ”pleosc” și iar ”pleosc”, așa cum știe el că se face în apă, până am avut eu timp să reacționez. Și vai, ce am mai reacționat! Am avut o reacție de mamă responsabilă, care știe că o datorie importantă este să-și învețe puiul ce e bine și ce nu, ce poate să facă și ce nu. Da, bine! M-a bufnit râsul! Prichindelul și-a întors privirea spre mine, încântat, și a luat râsul meu drept încurajare. Normal! A început să râdă fericit și iar pleosc în ciorba mea! Aromă din asta nu aveam pe gresie, e drept… Dar tot a ieșit ceva frumos: așa se fac amintirile hazlii și am avut ce să le povestesc bunicilor, de se țineau de burtă de râs!