M-au certat niște prieteni de mine că mi-am neglijat blogul. Că nu am mai scris de mult, iar ei chiar citeau ce mai postam. Hm…Păi, ce pot să spun, nu am mai scris pentru că m-am tot luat cu altele, de genul copil, muncă, iar copil, iar muncă. O ieșire în oraș din Paște în Crăciun – nu mă plâng! Iar seara, după ce adoarme prichi, mai pierd timpul pe net, ba citind fel de fel de chestii, ba la vreun film. Mda, bine, m-am lenevit și nu am mai scris și „pe lângă” ce scriu la serviciu. Dar ce să scriu, că bărbată-miu m-a „contaminat” de am ajuns să mă uit pe net la tot felul de articole sau filmulețe?!

Și plec de la una, fac cine știe ce legături și ajung la altele, despre care nici măcar nu știam că mi-ar putea stârni interesul. Per exemplu: știți cât mă pasionează containerele? Hm…ce ar putea fi interesant la niște containere? Nimic, nu? Și eu am zis la fel, până mi-am pierdut o noapte tot cercetând pe internet despre câte chestii poți face, zilele astea, cu niște containere. De fapt, cu niște construcții modulare de tip container.

Nu știu cum am ajuns pe un site în care era prezentată o idee de hotel din Belgia: Sleeping Around Hotel. Până și denumirea îți stârnește interesul! Un hotel pe care-l găsești doar cu GPS-ul, pentru că își tot schimbă sediul. E realizat din vreo 20 de containere și tot este „plimbat” periodic, pentru a le oferi clienților mereu noi experiențe și priveliști. De la hotelul acesta am ajuns la un altul, din Manchester. Construit în mai puțin de o lună, tot din containere din acestea.

Așa că am dat căutare să văd și eu ce e cu aceste containere modulare. Și am găsit că există construcții din acestea provizorii, metalice, și în Șantierul Naval Tulcea. Da, ok, și prin alte locuri, dar când văd Tulcea scris pe undeva, citesc. E despre „acasă”. Plus, tata a lucrat în ultimii ani în șantier, dar eu eram deja la Constanța și nu am avut ocazia să merg la el la muncă, așa cum făceam când eram mici. Birouri, magazine, florării – chiar, ar merge un container modular și în zona Gării din Constanța, să nu mai cumpărăm flori deja înghețate, care se ofilesc cum le bagi în casă! – beach-baruri, case. Ridicate rapid, ieftin și gata de mutare, la nevoie. Termocontainer este producător de containere din panouri tip sandwich, este firma care mi-a reținut atenția. Din nou, faza cu Tulcea a avut ceva influență (!) și le-am studiat puțin pagina web. Acum câțiva ani, soțul și-a făcut sală de internet. Clădirea a construit-o el. A durat câteva luni și a băgat bani serioși, nervi mulți – ai mei, mai mult! – și aproape și-a distrus mașina – un Matiz, pe atunci – tot cărând materiale de construcție. Dacă aș fi văzut atunci containerele acestea modulare …eh!

V-am stârnit și vouă interesul? E, atunci dați click aici pentru a vedea mai multe construcții din containere cu destinație spațiu comercial!