Subiect sensibil. Cum poate o proaspătă mămică să fie deprimată când tocmai a primit cel mai dulce dar de la Dumnezeu? A dat viață unui suflet, unei gingășii pe care o iubește din prima clipă mai mult decât orice pe lume?! Ei bine, poate, și multe dintre mămici trec printr-o stare de deprimare post-natală. Iar eu nu am fost excepția!

Nimeni și nimic nu te pregătește cu adevărat pentru ce urmează după ce ai născut. Da, bunicile sunt lângă tine, îți împărtășesc din experiența lor, ai stocul de hăinuțe, pelinci, scutece și medicamente la îndemână. Și tot te simți neputincioasă. În fața puiului de om, care plânge, și nu înțelegi de ce! Nu știi ce să-i faci! Ți-e frică să mergi și până la baie, nu cumva să se trezească și să-i fie foame. Sau să plângă și să nu fii lângă el de la primul scâncet. Cu ajutor – în cazul meu, mult ajutor, din partea soțului și a celor două mame, dar și din partea unui specialist, Liliana Tudose, educator prenatal și consilier în alăptare – depășești primele zile. Înțelegi, cel puțin, dacă nu reușești să și stăpânești, faptul că există o tehnică în alăptare, începi să deprinzi cum se schimbă un pampers și o iei pe ghicite în căutarea motivului plânsetului.

Dar ce faci cu trăirile tale? Cu teama provocată de faptul că, acum, ești responsabilă pentru viața și bunăstarea micuțului de la sânul tău? Cu conștientizarea faptului că viața ta nu-ți mai aparține? Cu sentimentul de neputință?

În adolescență visam la momentul când voi avea familia mea, un copil, doi sau chiar trei… Anii au trecut, m-am axat mai mult pe carieră și am tot amânat maternitatea. Să avem un serviciu stabil mai întâi, să muncim cu carte de muncă, să avem ceva bănuți puși deoparte, poate și casa noastră. Așa ca bebele a venit când și eu și soțul meu am împlinit 34 de ani. Nu suntem o raritate, multe cupluri, în ziua de azi, devin părinți după 30 de ani. Da, o vârstă la care ai mai mult discernământ, și cu ajutorul lui Dumnezeu, și venituri ce-ți permit mai multe.

Dar, pe de altă parte, ai în spate și niște tipicuri, niște obiceiuri, poate și niște plăceri (vicii) la care îți vine greu să renunți. Sau, poate, pur și simplu, te dărâmă faptul că nu poți să te odihnești cum trebuie. Și te simți vinovată. De altfel, sentimentul acesta de vinovăție, atât de puternic și bulversant, te va urmări de acum înainte, pentru orice lucru legat de bebe, pe care nu vei știi cum să-l gestionezi, așa că ai putea la fel de bine să-l accepți și să acționezi în ciuda lui.

Neputință, necunoscut, vinovăție…sentimentul de singurătate și că nu te înțelege nimeni…toate duc la deprimare. Ce sfat am primit eu și m-a ajutat și mă ajută, spun și eu mai departe: plângi! Plângi, descarcă-te! Este o etapă normală, nu este nimic în neregulă cu tine, ești o proaspătă mămică, al cărui organism a trecut prin multe transformări și sigur biologii și psihologii au câteva explicații științifice, pe care eu nu știu să le înșir acum. Dar trebuie să reții că este normal și că poți depăși momentul.

Iar sfatul l-am aplicat și ulterior, ori de câte ori m-am simțit epuizată. Cu un soț plecat vreo nouă luni pe an, cu părinții departe, sunt multe zile când suntem doar eu și bebele. Zile când simt că clachez. Prima răceală a fost cruntă. Nu atât pentru R., cât pentru mine. Când îl vedeam cum îi curge nasul, cum se chinuia noaptea să doarmă, cum i se lipeau pleoapele, și plângea, și plângea…mi se sfâșia sufletul. Plângeam lângă el.

Am învățat să accept orice ajutor mi se oferă și chiar să-l cer, atunci când nu mai pot. Chiar și o oră de deconectare ajută. O mămică tristă, deprimată, înseamnă un bebeluș trist. Iar eu vreau ca R. să zâmbească și să râdă cât mai mult.

Articole asemănătoare

Ți-aș săruta inocența… Te privesc cum dormi. E atâta liniște pe chipul tău. Până și timpul pare că s-a oprit în loc, să nu-ți disturbe seninătatea. Lumea-i agitată dincolo d...
Tristețea lui „Abia aștept să mai crească puțin... „Abia aștept să mai crească puțin să ne jucăm x joc”, „abia aștept să înceapă să vorbească să ne înțelegem altfel”, „Abia aștept...” – le tot aud în j...
Visăm la un Domn Trandafir la catedră, dar nu ne î... Educația este, și în acest an, Cenușăreasa bugetului național. Bani sunt puțini, iar împărțeala se face în baza costului standard per elev. Adică, fie...